Imprimă această pagină

Ce mesaj a transmis vicepreședintele Parlamentului European noului Guvern român Recomandat

Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru viitorul Guvern. Țara are nevoie de rezultate, nu de promisiuni”, și-a justificat Negrescu demersul.

Europarlamentarul român, care ocupă funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, a transmis un mesaj pentru colegii săi din PSD care vor face parte din Guvernul Bolojan.

„România urmează să aibă un nou Guvern. Le urez mult succes colegilor mei social-democrați care preiau această responsabilitate într-un context complicat, marcat de provocări interne și internaționale. Votul care a avut loc a confirmat importanța democrației interne și faptul că avem colegi valoroși și determinați. Astăzi, trebuie uniți să ne impunem perspectiva în actul de guvernare, în interesul românilor”, a declarat Victor Negrescu

Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru noul Guvern.

Accesarea fondurilor europene – „Avem obligația să accelerăm absorbția fondurilor europene și să nu mai ratăm nicio oportunitate pentru dezvoltarea comunităților noastre.”
Politici sociale solide – „Educația, sănătatea, combaterea inegalităților și sprijinul pentru cei vulnerabili trebuie să fie prioritare.”
Politică externă activă și susținerea industriei de apărare – „Este nevoie de o acțiune coerentă pe zona de comerț exterior și dezvoltarea industriei militare pentru a întări parteneriatele externe și a accesa noi piețe.”
Transparență și dialog real cu cetățenii – „Consultarea cetățenilor și dialogul social trebuie să devină normă. Guvernarea se face cu oamenii, nu peste capul lor.”

Modernizarea administrației și digitalizarea serviciilor publice – „O administrație eficientă și digitalizată trebuie să răspundă rapid nevoilor cetățenilor și mediului economic.”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)