Administrație

Curtea Constituțională a României a amânat decizia privind legea care vizează pensiile de serviciu. În ședința de miercuri, 24 septembrie, judecătorii au amânat pronunțarea pentru 8 octombrie. În aceeași ședință,…
Coaliția de guvernare a decis prelungirea plafonării adaosului comercial pentru 17 alimente de bază, după ce măsura urma să expire la 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu,…
Senatorul Gheorghe Ștefănache propune inscripționarea obligatorie a autovehiculelor publice pentru transparență și responsabilitate administrativă Senatorul USR a depus un amendament la o inițiativa legislativă de management a consumului de carburant…
Primarul general interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a anunțat marți amenajarea a două noi benzi unice dedicate transportului public pe Calea Crângași și Șoseaua Cotroceni. Potrivit edilului, noile benzi funcționează…
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a publicat recent imagini de pe șantierul Lotului 3 al autostrăzii Ploiești-Buzău (A7), între Pietroasele și Municipiul Buzău. Pe cei 13,9 km ai acestui…
Valoarea investiției este de cca 2,5 milioane euro, finanțarea fiind asigurată printr-un program al Agenției Fondului de Mediu. Fiecare microbuz are o capacitate de 16+1 locuri (inclusiv un spațiu special…
Proiectul Branko - Coffee To Go, început în 2017, la Focșani, a crescut dintr-o simplă idee într-un brand local de referință, care reunește pasiunea pentru cafea cu dorința de a…
Unitatea Medico-Socială Gănești a fost inaugurată marți, 23 septembrie, după finalizarea lucrărilor de modernizare a Pavilionului Central, Pavilionului I și Pavilionului II. Investiția, în valoare de 10 milioane de lei,…
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, 25 septembrie, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Pe ordinea de zi…