Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, a participat astăzi, în calitate de speaker, la etapa locală a „Maratonului pentru Educație Antreprenorială – ediția a IV-a”, desfășurată la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare.
Evenimentul a reunit elevi, profesori și parteneri educaționali, oferind tinerilor oportunitatea de a-și prezenta ideile de afaceri și de a-și dezvolta competențele antreprenoriale.
În discursul său, Cătălin Filip a subliniat importanța educației antreprenoriale într-o societate dinamică și a evidențiat rolul acesteia în dezvoltarea economică a comunității locale.
„Investiția în educația antreprenorială a tinerilor este una dintre cele mai sănătoase direcții pentru dezvoltarea comunității. Avem nevoie de tineri care să aleagă să rămână în Satu Mare și să contribuie activ la viitorul acestui județ.”