Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva Curtea de Conturi a descoperit „abateri semnificative și generalizate”.
Ministrul Mediului a explicat pe Facebook că la Romsilva este nevoie de reformă.
„Ani de risipă și de haos în administrarea patrimoniului statului. Asta a descoperit și Curtea de Conturi la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva la cel mai recent control, în urma căruia concluzia a fost clară: <abateri semnificative și generalizate>. Verificările au scos la iveală atât gestionarea deficitară a patrimoniului public și privat al statului, cât și venituri rămase neîncasate din suprafețele date spre folosință temporară și cheltuieli cu salariile mai mari decât limitele bugetare - peste 66 milioane lei. Curtea de Conturi a semnalat că lipsesc aproape 2,5 milioane lei din fondul de accesibilizare al Regiei, destinat întreținerii și construirii de noi drumuri forestiere. De asemenea, Romsilva nu a încasat peste 3,2 milioane lei, bani care reprezintă valoarea lemnului vândut și exploatat din pădurile statului și nici nu a recuperat prejudiciile rezultate din tăieri ilegale, de peste 5 milioane lei. Pe de altă parte, Regia are întârzieri în respectarea termenelor de exploatare a lemnului, nu a calculat penalități de întârziere pentru contractele încheiate și a acceptat participarea la licitațiile de masă lemnoasă a unor operatori economici care nu îndeplineau criteriile legale”, a scris Mircea Fechet.
Potrivit ministrului, raportul Curții de Conturi arată că Romsilva nu a asigurat integritatea fondului forestier național, permițând ocuparea unor suprafețe de pădure fără a încasa veniturile aferente.
„În ciuda tuturor acestor nereguli, Romsilva și-a premiat toți angajații cu peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală a performanțelor acestora. Plățile necuvenite au depășit bugetele aprobate pentru anii 2021 și 2023, și au încălcat prevederile Contractului colectiv de muncă, potrivit căruia aceste beneficii se acordă individual, doar pentru rezultate deosebite”, a adăugat Mircea Fechet.
Curtea de Conturi a descoperit erori în calculul și plata salariilor și sporurilor.
„Clasele de salarizare și sporurile acordate s-au stabilit prin negociere individuală, astfel că s-a ajuns la situații în care salariați care ocupă același post au negociat niveluri salariale și sporuri diferite. De asemenea, Regia a practicat un tratament diferențiat pentru aceeași categorie de salariați. Același tip de spor a fost acordat în procente diferite, fără criterii obiective și transparente, iar angajați pe posturi de execuție au negociat și obținut salarii și sporuri mai mari decât cei aflați pe posturi de conducere. Raportul Curții de Conturi indică și faptul că membri ai Consiliului de Administrație au deținut simultan calitatea de salariați ai Regiei, precum și trei cazuri de conflict de interese, la direcțiile silvice Bihor, Călărași și Vrancea, acolo unde trei salariați au avut și calitatea de asociați ai unor societăți comerciale cu care Romsilva are relații contractuale, încălcându-se prevederile Codului Muncii, Contractului colectiv de muncă și Codului de conduită etică și profesională a salariaților RNP”, a precizat Mircea Fechet.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display